Home » D:News » A fost descoperit motivul pentru care unele persoane aleg să moară pentru o anumită cauză

A fost descoperit motivul pentru care unele persoane aleg să moară pentru o anumită cauză

A fost descoperit motivul pentru care unele persoane aleg să moară pentru o anumită cauză
Publicat: 10.09.2017
Atunci când au început primele atacuri ale ISIS din Mosul, membrii grupării erau depăşiţi numeric cu 40 la 1, însă chiar şi aşa ISIS a reuşit să preia controlul asupra oraşului. În prezent, o echipă de cercetători aflată la frontiera Irakului încearcă să descopere ce îi motivează pe extremişti să comită astfel de acţiuni.

În urma analizării soldaţilor irakieni, cercetătorii  au descoperit că la baza motivului sinuciderii nu se află ideea tradiţională de camaraderie, informează The Guardian.

”Am descoperit că există trei factori care îi determină pe aceşti oameni să îşi sacrifice viaţa, familia sau să recurgă la torturarea altor persoane,” a afirmat coautorul studiului, Scott Atran din cadrul Universităţii Oxford. Factorii aceştia se referă la dedicarea pe care o au faţă de grup sau de valorile sacre, dorinţa de a alege aceste valori în defavoarea familiei, dar şi ”forţa spirituală” care se referă la forţa percepută a soldaţilor

Descoperirea susţine idea anterioară care sugerează că dorinţa de a lupta nu se supune raţionamentului acţiunii, ci ideii de ”actor devotat” (individ care se consideră conectat puternic cu un anumit grup).  În cadrul articolului publicat în revista Nature Human Behaviour, Atran şi colegii săi au descris concluziile descoperite după ce au călătorit la graniţa Irakului

Cercetătorii au discutat cu luptători ISIS capturaţi, soldaţii kurzi şi membrii armatei irakiene. Studiul sugerează că toţi au urmat tiparul ”actorului devotat”, dar la un nivel al dedicării care i-a împins către sacrificiul propriu sau al celor din jur. Deoarece grupul aflat la graniţă era relativ mic, experţii au intervievat online 6.000 de civili spanioli. Rezultatele au dezvăluit că majoritatea civililor îşi amplasează familia deasupra valorilor pe care aceştia le consideră sacre.  Spre deosebire de acestea, rezultatele studiului realizat la graniţa cu Irakul a dezvăluit că soldaţii sau membrii grupărilor extremiste consideră valorile sacre mult mai importante decât familia. 

Echipa sugerează că prin descoperirea motivelor care stau la baza dorinţei de luptă ar putea fi realizate noi strategi de luptă împotriva extremiştilor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve